Se incarca... Va rugam asteptati!


Presa, Citate, Interviuri



Citate


De mult n-am mai auzit ceva atât de original şi de interesant, construit cu minuţie de artizan şi de arhitect sonor rar întâlnit.

[Florian Lungu – critic de jazz]


Remarkable command of his instrument and great ability in his playing.

[Jasper Blom – Conservatorul din Amsterdam, Profesor de saxofon]



Interviuri

În luna februarie, se reiau la Sala Radio concertele Big Band-ului Radio, din cadrul seriei “Jazz pe româneşte”, evenimente dirijate de Ionel Tudor şi moderate de Florian Lungu şi care se bucură de un real succes, mai ales în rândul publicului tânăr, iubitor al genului. Joi, 19 februarie, de la ora 19:00, primul eveniment de acest gen al anului 2015 va fi unul special, graţie invitatului serii. Stabilit în Olanda, saxofonistul Cătălin Milea – unul dintre cei mai activi şi mai apreciaţi muzicieni de jazz ai generaţiei sale, artist aplaudat atât pentru ipostaza sa de interpret, cât şi pentru cea de compozitor – evoluează la Sala Radio, într-un concert în care vor alterna momente solistice şi de orchestră, sub semnul improvizaţiei, al compoziţiei şi al aranjamentelor proprii.

Despre colaborarea cu Big Band-ul Radio, saxofonistul Cătălin Milea a declarat:

Am mai colaborat în trecut cu Big Band-ul Radio. Cred că acum aproape zece ani eram un colaborator foarte solicitat al Big Band-ului. Pot spune că m-am format şi alături de aceşti muzicieni. În 2013 am mai avut o colaborate cu Big Band-ul, în calitate de invitat al emisiunii “Jazz pe româneşte”. Practic nu este o premieră colaborarea cu acest ansamblu; ne cunoaştem de foarte mult timp. Şi eu şi muzicienii din Big Band, împreună cu Ionel Tudor, suntem ca o familie.

În concertul din această seară vor fi interpretate lucrări pe care le semnaţi. Care sunt sursele de inspiraţie?

Sursele de inspiraţie sunt momente din viaţa mea în care am simţit anumite lucruri şi am încercat să le transpun în muzică. E un lucru pe care l-am învăţat şi eu, de-a lungul timpului, atunci când m-am întâlnit cu alţi muzicieni din New York sau din alte oraşe mari în care se cântă jazz şi care, cumva, m-au inspirat la modul că am întâlnit ideea aceasta de a încerca să transpui în muzică un moment care te-a marcat. Momentul acela poate fi ceva intens şi atunci, dacă îţi pui gândurile într-o formă muzicală sau alta, poţi fi creativ. Şi te poţi lega chiar de lucrurile negative din viaţa ta sau de cele pozitive. Pentru mine lucrurile astea au fost ca o sursă de inspiraţie. Un lucru foarte pozitiv care m-a inspirat şi am şi scris o piesă pe care o vom cânta diseară este Vals pentru Sophie, care este dedicată fiicei primului trompetist al Big Band-ului, Sebastian Burneci. Am simţit să fac lucrul acesta într-un anumit moment, atunci când ea s-a născut şi am văzut-o când era foarte mică şi a fost atât de intens, încât am scris o piesă aşa, cu gândurile astea… cu sentimentele astea. O altă piesă pe care am scris-o referitoare la un moment din viaţa mea este o piesă care se cheamă “My cousin, Dracula” şi care, deşi titlul e aşa curios are şi o explicaţie. Venind din România şi cunoscând tot felul de muzicieni, m-am lovit de foarte multe ori de cam aceeaşi întrebare – “Dom’le, da’ Dracula ăsta există? Ştiu Transilvania, Dracula… la voi în ţară… Munţii Carpaţi…” De atât de multe ori mi s-a pus întrebarea asta, încât am scris piesa asta şi i-am dat titlul “My cousin, Dracula”, ca răspuns la toate stereotipiile astea vizavi de anumite obiceiuri la noi. Cam toate piesele pe care le vom cânta pornesc din anumite momente de inspiraţie. M-au inspirat nişte artişti, m-au inspirat nişte concerte pe care le-am văzut şi am încercat să creez ceva cu sentimentele pe care le-am avut.

Dacă doriţi să cunoaşteţi câte ceva despre noua generaţie a jazz-ului românesc – şi cred că acum, în aceşti ani se formează o nouă generaţie de jazz-mani români – veniţi diseară la concert. E un proiect inedit din punctul meu de vedere pentru că m-a solicitat ca performer, compozitor şi aranjor. Sunt nişte lucruri pe care nu le-aţi mai auzit şi cred că o să aveţi o experienţă foarte bogată, pentru că am pregătit foarte multe momente diferite. O să ascultaţi un Big Band Radio aşa cum nu aţi mai auzit, pentru că ei cântă acum lucruri noi, scrise de mine, şi sunt nişte sonorităţi diferite faţă de ce au ei acum în repertoriul obişnuit. Vă recomand concertul acesta cu căldură şi pentru că e vorba de compoziţiile mele, dar în interpretarea Big Band-ului ele vor suna foarte, foarte bine. Ei sunt nişte profesionişti!”




Articole

“John Coltrane, unul dintre cei mai interesanți muzicieni ai lumii și inovator al jazzului modern, a spus că, dacă ești sincer, poți cânta și la un șiret de pantof. Câtă vreme pare că tot ceea ce ne înconjoară nu este altceva decât spirit, și că Universul, despre care vorbim cu destulă ușurință, este în totalitate mental, nu văd cu ce poate diferi o coardă de contrabas de o legătură pentru încălțăminte. Totul este încătușat într-un joc năstrușnic, al atomilor. Ce e de natură logică în muzică? Nimic! Ce e logic în percepția culorii roșii? Nimic! Aceste observații îi aparțin lui Sergiu Celibidache.
M-am folosit de două citate fascinante, pentru a încerca să creez contextul care să-i explice evoluția centrifugă. Pare că nu ai nici o șansă să devii întreg dacă nu părăsești sistemul nostru de învățământ, tributar atâtor forme de complexe. Pot fi cele de superioritate, ale celor convinși că românii sunt geniali și plini de substanță sufletească, de patos; sau cele de inferioritate, clamând imposibilitatea de a mai prinde din urmă marile culturi europene. Sigur, până la urmă adevărul este prezent în ambele locuri, pentru că asemănătorul și neasămănătorul au, de fapt, aceeași semnificație. Schimbările pot veni doar din căutările de sine, ale Profesorului și elevilor săi. Câtă vreme școala noastră de jazz a fost mai mereu doar o confrerie a stigmatizaților, și cât timp cei care au vrut să deprindă swingul sau improvizația au fost nevoiți să urce mereu același povârniș al lui Sisif, ba din lipsa cărților, ba din lipsa celor învățați, ba chiar din lipsa unei culturi a instrumentului pe care s-au hotărât să-l învețe, nu este de mirare că saxofonistul Cătălin Milea a decis să se ia de gulere cu Vestul. Interesant este că biografia lui adună laolaltă, ca într-un creuzet din care se revarsă aurul topit al adevăratelor muzici, nume mai greu de pronunțat: de școli, de premii și artiști. Printre ultimii, mereu, eroii despre care am mai pomenit, jazmanii de pe aici, cei ce-au rămas să-nfrunte pe mai departe tăria de urechi. Auzisem despre el tot felul, lucruri pestrițe, din care nu-mi puteam compune un portret. Nu știu de ce, mi-l închipuiam cu burtă, una în care macerau subversiv notele pe care urma să le arunce în lume. Apropierea lui de niște prieteni de-ai mei am simțit-o ca pe prima zi de toamnă. Era răcoarea aceea, care la un moment dat îți sperie anii. Cu el prin preajmă, ca muzicant, începusem să nu mă mai simt confortabil. Iisus sosise și vameșul era cacarisit de frică. Bănuiam că voi ajunge să-l cunosc. S-a și întâmplat. Am rămas trăsnit în fața fragilității sale, privind mai mult timp la cutia în care-și ținea, în bandulieră, instrumentul. Ar fi încăput în ea aproape fără probleme, ca un contorsionist al sunetelor – ceea ce și este, măcar prin prisma preocupărilor privind curentele europene de avangardă.
Închei scurta croazieră pe siajul acestui mare om mic cu comanda Cap compas!,îndemnându-vă să-i căutați sunetele liniștite, atinse, câteodată, de febra zgomotului ori să-i răsfoiți gândurile și speranțele, ca pe frunze, în publicația de specialitate, Jazz Compas, puntea unui spărgător cu mateloți încercați. Al cărei editor-șef este.”